Hidroserv, filiala de mentenanță a companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, aflată de peste 7 ani în insolvență, și-a plătit integral datoriile, a anunțat societatea-mamă.
Administratorul judiciar a solicitat în august anul trecut ridicarea dreptului de administrare a Hidroserv. Argumentele au fost că, de la intrarea în insolvență, Hidroserv și-a majorat pierderile și datoriile, nu a derulat un plan rațional de activitate și nu a implementat măsurile recomandate de către CITR ca necesare pentru reorganizarea companiei.
În toamna anului trecut, Hidroserv risca să intre sub "tutela" creditorilor și a administratorului judiciar, după ce acesta din urmă solicitase instanței de judecată ridicarea dreptului de administrare al companiei, acuzând acumularea continuă de pierderi și datorii, precum și lipsa unui "plan rațional de activitate".
Producătorul de energie Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii de stat, în calitate de unic acționar al Hidroserv, societate aflată în insolvență, a decis înlocuirea administratorului special al acestei societăți, Valeriu Babău, cu Olteanu Manuela Petronela.
Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate UNIVERS cere intervenția prim-ministrului și a ministrului Energiei pentru redresarea și salvarea Hidroserv, filiala de mentenanță a Hidroelectrica, aflată în insolvență din toamna anului trecut, arătând că aceasta a înregistrat, de la intrarea în insolvență, pierderi de aproximativ 10 milioane lei și este în pragul falimentului.
Hidroserv, filială de mentenanță a Hidroelectrica, aflată în insolvență din toamna anului trecut, poate intra sub "tutela" creditorilor și a administratorului judiciar, acesta din urmă cerând instanței ridicarea dreptului de administrare al companiei și acuzând acumularea continuă de pierderi și datorii, precum și lipsa unui "plan rațional de activitate".
UCM Reșița este dependentă în proporție de aproape 88% de comenzile Hidroelectrica, directe sau prin Hidroserv, în cele mai multe contracte compania fiind subcontractor al celor de la Romelectro. Compania, înființată în 1771 și privatizată în 2003, a intrat în insolvență în 2011 și are datorii totale de peste 852 milioane lei, din care mai mult de jumătate către statul român.
Hidroserv a intrat în insolvență în octombrie 2016, la cererea proprie. Anul trecut, pierderile filialei de mentenanță a Hidroelectrica aproape s-au triplat comparativ cu 2015, crescând de la 10,1 la 29,3 milioane lei. Ulterior, în primele 2 luni din 2017, Hidroserv a mai acumulat pierderi de 9,3 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 31% în 2016, de la 170,6 la 117,8 milioane lei. Peste 93% din veniturile Hidroserv provin din lucrări executate în beneficiul Hidroelectrica.
Creditorii care se opun insolvenței Hidroserv au 15 zile la dispoziție pentru a depune cereri în acest sens la instanță, care vor fi soluționate în cel mult 10 zile de la expirarea termenului-limită de depunere. Înscrierile la masa credală se vor putea face până pe 25 noiembrie, tabelul preliminar de creanțe se va publica până pe 16 decembrie, iar definitivarea acestuia trebuie făcută până pe 3 ianuarie 2017.
Consiliul de administrație al Hidroserv SA, filiala de mentenanță a Hidroelectrica, a decis, vineri, să propună intrarea în insolvență a companiei, iar Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a fost propusă ca administrator judiciar, au declarat vineri surse din cadrul companiei, pentru News.ro. Mai mult, consiliul de administrație are în plan demiterea conducerii societății. Decizia aparține instanței.
Consiliul de administrație al Hidroserv SA va hotărî, într-o ședință programată marți, dacă susține propunerea de intrare în insolvență a societății, au declarat luni surse din cadrul companiei pentru News.ro.
În situația în care capitalul social al Hidroserv nu va fi majorat, compania riscă să intre în incapacitate de plată și chiar să se ceară dizolvarea ei, susține administratorul judicial al Hidroelectrica, Euro Insol.